Chiar dacă am fost învăţaţi la şcoală că sistemul nostru solar este format din 9 planete, acest număr a fost redus la 8 în 2006, după „retrogradarea” lui Pluto în categoria inferioară a planetelor pitice.
Astfel, catalogul planetelor actuale, în ordinea lor dinspre Soare către marginea sistemului solar, este: Mercur, Venus, Pământul, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun.
Cele patru planete cele mai apropiate de Soare – Mercur, Venus, Terra şi Marte – sunt planete terestre, deoarece au suprafeţe solide, din rocă. Dincolo de Marte, apar giganţii gazoşi – Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun.
De ce nu mai este Pluto cea de-a 9-a planetă a sistemului solar?
Descoperită abia în 1930, Pluto, pe atunci considerată cea de-a 9-a planetă a sistemului solar, a făcut notă discordantă față de celelalte planete din sistem, prezentând o serie de caracteristici care o individualizează față de toate planetele aflate pe orbite în jurul Soarelui și care au dus, în cele din urmă, în 2006, la revizuirea definiției planetei și la excluderea sa din această categorie.
Un prim argument este că Pluto este mult mai mică (atât ca volum cât și ca masă) decât orice altă planetă din sistem, având masa chiar de cinci ori mai mică decât Luna.
Un alt argument important este legat de orbita neobișnuită pe care o descrie Pluto în jurul Soarelui. Toate planetele din sistemul nostru solar se deplasează pe orbite relativ plane în jurul Soarelui, însă orbita lui Pluto formează un unghi de 17 grade față de planul celorlalte orbite.
Toate aceste "probleme de identitate" ale lui Pluto au determinat Uniunea Astronomică Internațională (IAU) să adopte două rezoluții la 24 august 2006 prin care au recatalogat acest corp cosmic drept planetă pitică.
Primul dintre aceste documente este Rezoluția 5A prin care este definit termenul de "planetă" — "O planetă este un corp cosmic care (a) se află pe o orbită în jurul Soarelui, (b) dispune de suficientă masă pentru ca propria sa gravitație să o modeleze într-o formă de echilibru hidrostatic (aproape rotundă) și (c) și-a curățat vecinătatea orbitală de alte corpuri (asteroizi, comete)".
Pluto este relativ rotundă și se află pe orbită în jurul Soarelui, dar această orbită se intersectează cu cea a lui Neptun. Criticii acestei rezoluții susțin că există și alte planete, printre care și Pământul, care nu au reușit să-și curețe vecinătatea orbitală de alte corpuri. Pământul, spre exemplu, se întâlnește în mod regulat cu asteroizi aflați în apropierea orbitei sale.
Rezoluția 5A identifică și două noi categorii de obiecte aflate pe orbite în jurul Soarelui: "planetele pitice" și "corpurile mici" din sistemul solar. Conform acestei rezoluții, o planetă pitică este "un corp cosmic care (a) se află pe orbită în jurul Soarelui, (b) dispune de suficientă masă pentru ca propria sa gravitație să o modeleze într-o formă de echilibru hidrostatic (aproape rotundă), (c) nu și-a curățat vecinătatea orbitală și (d) nu este un satelit al altei planete.
Corpurile mici din sistemul solar sunt corpuri aflate pe orbite în jurul Soarelui, dar care nu sunt nici planete și nici planete pitice.
Cealaltă rezoluție, 6A, i se adresează în mod special lui Pluto, reclasificând-o drept planetă pitică.
Conform acestor rezoluții, sistemul nostru solar este format din 8 planete: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. În afară de Pluto, în categoria planetelor pitice mai intră și Ceres.
Curiozitati despre Sistemul Solar:
- Jupiter absoarbe gunoiul din spatiu
-planetele pitice: acestea sunt corpuri cereşti , care nu şi-au curăţit suficient orbita sa în jurul soarelui pentru a fi considerate planete,
-Sistemul nostru solar este (nu întratât de) plin de asteroizi,
-Venus este cea mai fierbinte planetă.Planeta Venus este considerată deasemea „oaia neagră” printre planetele sistemului solar fiindcă ea se învârte în direcţia opusa.
-O zi pe Mercur este egală cu 58 de zile de pe Pământ,un an pe planetă este echivalentul a aproximativ optzeci şi opt de zile terestre.
-Anotimpurile pe Uranus durează douăzeci de ani,
- 99% din masa totală a sistemului solar o constitue soarele,
-Pe Lună veţi cântări mult mai puţin,
-Saturn nu este unica planetă cu inele,toate planetele gigante sa-u dovedit a avea inele în jurul lor.
Tags: astronomie
, curiozitati
, planete
, Pluto
, Sistemul Solar
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Mercur,Venus,Pamant,Marte,Jupiter,Saturn,URANUS,Neptun.
RăspundețiȘtergere