O fantomă este în mod popular considerată o apariție, în general a unei persoane moarte sau a unui animal. O astfel de apariție ar putea veni pentru a-i avertiza pe cei vii de probleme ce urmează să apară în viețile lor sau (dacă cel decedat a murit jurând razbunare) pentru a-i bântui. Fantomele par de obicei să fie legate de locurile în care au viețuit și au suferit – se întamplă rar să nu existe o legătură aparentă între un loc și o apariție de acest tip – spiritul respectiv fiind universal nefericit.
Unele fantome au reputația de a aparea de mai multe ori în același loc, de exemplu în casele în care ei au trăit până au murit. În asemenea cazuri, se pare ca ei bântuie o cameră, de regulă cea în care au fost omorâti; dar uneori, ei se mută din cameră în cameră. Faptul că oamenii pot vedea fantome sugerează posibilitatea unei posibile halucinații.
Se spune că in Marea Britanie, în special in Scoția, există cele mai multe locuințe bântuite, care atrag implicit mulți turiști.
Dacă existența fantomelor, a strigoilor si a stafiilor ar fi dovedită atunci s-ar putea afla si răspunsul vieții de după moarte.
Cei ce se intereseaza de fenomenele paranormale precum aparitiile si manifestarile fantomatice au clasificat si caracterizat in spirit stiintific aceste evenimente.
Parapsihologii disting intre ceea ce poate fi numit aparitii si ceea ce poate fi numit bantuire.Ceea ce diferentiaza aceste doua manifestari fantomatice este interactiunea cu spiritele.In timp ce in cazul aparitiilor,spiritul comunica,dovedind inteligenta si identificandu-se ca spiritul unui om mort
,in cazul bantuirilor,spiritele se manifesta in diverse feluri ,insa nu initiaza comunicarea .
Aparitiile spiritelor produc diverse modificari in realitate si presupun comunicarea cu cei vii.
In cazul bantuirilor fantoma nu este cunoscuta de cei ce o vad si nu incearca sa comunice.
Lista locurilor presupuse a fi bântuite din România
-Hotel Cismigiu Bucuresti-bantuit de fantoma unei eleve,
-Padurea Radovan Dolj-bantuita de otanara ce s-a spanzurat aici,
-Dealul Lunganilor Iasi-fantomele ostasilor morti in primul razboi mondial,
-Palatul Parlamentului Bucuresti -paznicii spun ca se aud zgomote,desi nu e nimeni inauntru,
-Conacul Bellu Urlati -aici se aud zgomote inexplicabile,
-Castelul Bran -bantuit de Vlad Tepes,
......si lista poate continua !
FOTOGRAFII PARANORMALE
Cimitirul Bachelors Grove exista inca din 1820 si are reputatia de a fi unul dintre cele mai bantuite locuri din America , de-a lungul vremii inregistrandu-se numeroase marturii cum ca aici au fost vazute fantomele unor calugari si a mai multor femei.
Spre sfarsitul anului 1924, petrolierul S.S. Watertown naviga dinspre California spre New Orleans pe Canalul Panama. La 4 decembrie, a avut loc la bord un accident tragic – doi membri ai echipajului, James Courtney si Michael Meehan, curatau un cargou gol; au fost surprinsi de o scurgere de gaze si au murit pe loc. Potrivit obiceiului marinaresc din acele vremuri, au fost “ingropati” in mare. Incepand cu chiar a doua zi, mai multi membri ai echipajului au inceput, terifiati, sa le vada chipurile pe punte si in apa, fenomen care a durat vreme de doua saptamani.
Pe 19 noiembrie 1995, cand primaria oraselului Wem din Shopshire, Marea Britanie, a luat foc, o multime de gura-casca s-a strans in jurul vechii cladiri, construita in 1905, pentru a privi spectacolul flacarilor, pe masura ce acestea consumau constructia. Un englez care locuia chiar in casa de alaturi, Tony O'Rahilly, s-a gandit sa faca niste poze evenimentului, folosind un aparat cu lentila de 200 mm. Dupa ce a developat fotografiile, O'Rahilly a observat, stupefiat, ca intr-una dintre acestea aparea o fetita transparenta care privea calm, pe geam, la lume, in vreme ce flacarile mistuiau in jurul ei. Din investigatiile politiei si ale pompierilor, niciun copil nu se afla in Wem Town Hall, in momentul izbucnirii incendiului; de asemenea, desi au fost morti, niciun cadavru infantil nu a fost descoperit.
Reverendul Ralph Hardy, un cleric pensionar din oraselul englezesc White Rock, a facut aceasta fotografie in 1966, intentionand doar sa surprinda eleganta scara spiralata (cunoscuta si drept "Scara Lalelei") a sectiunii Queen's House din Muzeul National Maritim, situat la Greenwich. Dupa ce a developat fotografia, Hardy a observat uimit ca pe scari se intrezareste spectrul unei siluete invesmantate precum un calugar.
Cativa experti foto de la Kodak au examinat negativul si au declarat ca acesta fotografie este autentica. Queen's House (Casa Reginei) are peste 400 de ani si este un faimos loc bantuit din Anglia, numerosi martori afirmand ca au avut experiente poltergeist, au auzit sunete ciudate sau au vazut fantome aici.
Carmen Russel, bunica Denisei Russel, o new-yorkeza, a trait pana la varsta de 94 de ani, cand din pricina Alzheimerului si a batranetii, a fost internata intr-un centru de ingrijire si tratament. In primul weekend liber, pe 17 august 1997, Denisa a venit in vizita la ruda sa si a realizat mai multe fotografii. O saptamana mai tarziu, bunica a murit.
In anul 2000, in preajma Craciunului, cand facea ordine prin casa, Denisa Russel a (re)descoperit pozele cu batrana si, privindu-le, a ramas stupefiata. Intr-una dintre acestea - cea de mai jos - in spatele batranei se vede foarte clar silueta unui barbat. Acesta este Dan Russel, sotul lui Carmen si bunicul Denisei. Singura problema este aceea ca barbatul murise cu 13 ani inainte de a fi facuta fotografia, decedand in urma unui atac de cord pe 14 august 1984.
In 1959, Mable Chinnery s-a dus la cimitir impreuna cu sotul ei pentru a vizita mormantul mamei sale. Pentru ca urma sa se mute din oraselul american Forbs, pe coasta cealalta a SUA, la Seattle si nu stia cand si daca se va mai intoarce vreodata la cimitir, doamna Chinnery a facut o serie de fotografii la mormant. Cand au plecat de la cimitir, Mable si-a dat seama ca mai are o singura pozitie pe filmul fotografic si s-a gandit sa-si fotografieze sotul la volan.
Cei doi s-au mutat peste cateva zile la Seattle, iar femeia a developat fotografiile. In ultima poza, in masina, in spatele sotului se poate observa foarte clar silueta translucida a unei femei batrane cu ochelari… nimeni alta decat mama moarta in urma cu zeci de ani.
Fotografia de mai jos a fost realizata in 1919 si publicata in 1975, intr-un volum de memorii al lui Sir Victor Goddard, un ofiter in rezerva al Fortelor Aeriene Regale din Marea Britanie. In fotografie este un portret de grup cu escadronul lui Goddard care a avut baza la HMS Daedalus si a luptat in primul Razboi Mondial. Intrigant in acest portret este chipul fantomatic care se observa in spatele lui Goddard. Atat ofiterul, cat si pilotii sai, au identificat imediat barbatul care apare in poza - el este Freddy Jackson, un mecanic care lucra la baza Daedalus si care fusese sfartecat, intr-un cumplit accident, de elicea unui avion… cu doua zile inainte de realizarea fotografiei.
Goddard isi aminteste ca Freddy a fost inmormantat chiar in ziua in care a fost facuta poza. Daca ar fi trait, ar fi aparut cu siguranta in imagine, pentru ca Goddard a dorit atunci sa-si fotografieze tot escadronul; urmau sa plece pe front si nu se stia cine si daca se vor mai intoarce. Se pare ca spiritul lui Freddy a tinut cont de dorinta superiorului sau.
In 1963, in momentul in care si-a luat in primire parohia din oraselul Newby situat in regiunea North Yorkshire din Anglia, parintele K.F. Lord a facut cateva fotografii cu biserica pentru a le trimite fratelui sau. Printre altele, a pozat si altarul. Nu mica i-a fost surprinderea cand a developat fotografiile, iar in cea cu altarul a descoperit o silueta sinistra care aduce cu reprezentarea Mortii cu Coasa. Spectrul din biserica a devenit celebru in randul pasionatilor de fenomene paranormale, dar nu putini au fost cei care au declarat ca poza este cel putin controversata pentru simplul motiv ca este prea clara. Figura inspaimantatoare si modul in care priveste direct spre camera tradeaza faptul ca aceasta parca "sta la poza" - imaginea nefiind, in acest caz, decat o dubla expunere foarte inteligent realizata.
Cazul de la domeniul Hampton Court, de langa Londra, unul dintre locurile preferate de organizat banchete si petreceri ale regelui Henric al VIII-lea (1491-1547) este extrem de recent, datand din decembrie 2003, si a inflacarat sute de mii de pasionati ai paranormalului, intrucat tehnic este vorba despre o fotografie, dar practic avem o intreaga inregistrare video, de aproximativ 1 minut. In prezent, domeniul de la Hampton Court se afla in patrimoniul muzeal britanic, avand ore stricte de vizita. La ora la care s-a realizat inregistrarea, aceste ore se terminasera, iar in sectiunea filmata nu ar mai fi trebuit sa se afle nimeni. Paznicii au auzit la un momentdat niste zgomote puternice, ca si cum cineva ar fi trantit o usa de pereti. Au plecat spre sursa zgomotului, au investigat locul, dar nu au descoperit nimic. Era gol.
Curiosi, au luat inregistrarea video a camerei de securitate (setata sa faca filme alcatuite din poze trase odata la o secunda, ori de cate ori senzorul de miscare se pune in functiune). Astfel, au descoperit cu multa stupefactie o iazma transparenta imbracata intr-un costum de epoca care tranteste de cateva ori o usa. Au cercetat din nou domeniul, dar nu au descoperit nimic nou. Despre fantoma de la Hampton Court exista legende de sute de ani, dar nimeni nu mai reusise sa o fotografieze pana acum.
Castelul Raynham Hall din Marea Britanie avea o reputatie legendara de loc bantuit de catre fantoma lui Lady Dorothy Townshend, o femeie care a murit aici in 1726. Fantoma fusese vazuta, de-a lungul timpului, de zeci de martori.
Raynham Hall se afla in Norfolk si a fost vreme de 300 de ani resedinta familiei nobiliare Townshend, cel mai faimos locatar al sau fiind Vicontele Charles al II-lea, liderul Casei Lorzilor din Regatul Unit. In 1713, un lord descendent al acestuia a luat-o de sotie pe Dorothy, cea mai frumoasa fata a familiei aristocrate Walpole. Insa, in regiune exista un Casanova notoriu, Lordul Wharton despre care un document al vremii scrie ca "era atat de infam incat nicio tanara doamna nu putea sta sub acelasi acoperis cu el mai mult de patru si douazeci (sic!) de ore fara a-si pata reputatia". Se pare ca frumoasa Dorothy Townshend nu a rezistat farmecelor, devenind amanta lui Wharton.
A murit de tanara, la nici 30 de ani, fiind inmormantata de catre sotul ei in 1726, insa legendele spun ca nu boala ar fi rapus-o si ca, de fapt, nici nu ar fi murit atunci, Lordul Townshend organizand un simulacru de inmormantare cu sicriul inchis. Lordul ar fi aflat de infidelitatea sotiei si ar fi inchis-o in beciurile castelului, de unde nu i-a mai dat drumul niciodata. Motiv pentru care, pana in ziua de astazi, fantoma lui Dorothy ar mai bantui neimpacata domeniul de la Norfolk.Aeasta este cea mai faimoasa fotografie a unei fantome realizata vreodata, expertii foto sunt impartiti atunci cand vine vorba de autenticitatea ei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu