INSULA PASTELUI

În mijlocul Pacificului de Sud, la 4.025 de kilometri distanţă de coasta de vest a Americii de Sud şi la 4.185 de kilometri de Tahiti, se află cea mai izolată fâşie de pământ locuită de oameni: un triunghi misterios, format din 163 kilometri pătraţi de rocă vulcanică, cunoscut sub numele de Insula Paştelui. Numele i-a fost dat de Jakob Roggeveen, amiralul olandez care a zărit-o în duminica de Paşte a anului 1722, însă insula a purtat cel puţin alte două nume. Localnicii îi spuneau Rapa Nui – marea Rapa – în comparaţie cu insula Rapa, ce se întindea pe o suprafaţă mai mică. Legenda spune că atunci când primii oameni au ajuns pe insulă, regele acestora i-a dat numele Te-Pito-o-te-Henua, adică „buricul Pământului”.

Cea mai interesantă descoperire a exploratorilor olandezi a devenit celebră în întreaga lume: statuile gigantice, din piatră, situate de-a lungul insulei. Sutele de statui ce se găseau în aproximativ 50 de situri de-a lungul insulei i-au şocat pe exploratorii olandezi, care credeau că descoperiseră o populaţie primitivă şi nu înţelegeau cum ar fi putut aceasta să realizeze misterioasele statui. Locuitorii insulei nu cunoşteau tehnologia roţii, nu aveau instrumente din metal şi nici animale cu care să lucreze pământul.

Oamenii de ştiinţă estimează că sculptarea unei statui, folosind doar dalte de piatră, ar fi durat câţiva ani. Realizarea sculpturilor moai nu este, însă, aspectul cel mai misterios al acestor monumente unicat, ci transportarea lor. Sute de statui realizate în cariera Rano Raraku au fost amplasate de-a lungul Rapa Nui, peste văi şi dealuri şi la distanţe de 15 kilometri. Câteva dintre statuile realizate aici cântăreau şi 80 de tone, adică de două ori mai mult decât cele mai mari pietre descoperite la Stonehenge.

Cele 887 de sculpturi faimoase din Insula Pastelui sunt cunoscute in intreaga lume ca niste capete din piatra si sunt numite moai. Giganticele statui „moai” de pe Insula Paştelui au „mers” – cel puţin aşa susţine o echipă de arheologi care au demonstrat cum au fost transportate misterioasele statui, folosind un model cântărind 4,4 tone. Reuşita acestora este descrisă într-un studiu publicat în Journal of Archaeological Science. De-a lungul Insulei Paştelui, ce măsoară 163 de kilometri pătraţi, se găsesc aproximativ 1.000 de statui misterioase, cele mai mari dintre ele căntârind 74 de tone şi măsurând 10 metri în înălţime. Multe aspecte referitoare la aceşti megaliţi sunt încă un mister, iar cea mai mare enigmă este modul în care aceste statui au fost deplasate de-a lungul kilometrilor ce despart carierele de piatră de locul în care se găsesc acum.

Arheologii au lansat ipoteza că polinezienii care s-au stabilit pe Insula Paştelui acum aproximativ 800 de ani au culcat statuile şi le-au deplasat împingându-le pe un pat de buşteni. Această idee ar susţine teoria conform căreia locuitorii de pe Rapa Nui au devenit atât de obsedaţi de construirea statuilor încât au tăiat toate pădurile. Jared Diamond, un geograf de la Universitatea California, a folosit în cartea sa Collapse Insula Paştelui ca un exemplu de civilizaţie care consumă necumpătat resursele naturii, rezultatul fiind propriul colaps. Unele statui se găsesc pe socluri de piatră, altele sunt încă în carierele de piatră sau în forme incomplete de-a lungul drumurilor de pe insulă. Statuile incomplete, despre care Lipo spune că ar fi fost modificate odată ce ajungeau pe socluri, sunt înclinate în faţă, într-o poziţie despre care Lipo spune că nu este favorabilă transportului pe orizontală. De asemenea, statuile stricate ce se găsesc pe insulă sugerează că erau transportate în poziţie verticală. Lipo afirmă că pe drumurile dinspre cariere care treceau un deal, statuile abandonate sunt pe spate, iar în drumurile la vale, statuile abandonate sunt cu faţa în jos.

Carl Lipo, un arheolog de la Universitatea California State, susţine că misterioasele statui au „mers”. Lipo, susţine că anumite aspecte ale statuilor sugerează că au fost concepute pentru a „merge”. Centrul de greutate este centrat vertical şi orizontal, dar este poziţionat ceva mai în faţă, ceea ce înseamnă că statuile sunt uşor de balansat. Mai mult, corpul lat şi capetele alungite fac statuile să fie stabile atunci când „merg”. „Ceea ce este cu adevărat cool este faptul că forma statuilor reflectă că poporul Rapa Nui au construit aceste statui pentru a «merge»”, concluzionează Lipo.